Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for Noiembrie 2011

Şi pleacă toamna, îşi ia haina ei, ne dezbracă. Rămînem goi precum copacii.  

Cine o să ne îmbrace? Cine ne va da o altă culoare?

Toamna îşi are aroma sa specifică, acel gust ce se rătăceşte prin noi şi îţi dă senzaţii de pustietate, de durere inconfundabilă ,de iubiri neîmpărtăşite şi de amintiri spălate de valurile mării.

Iar soarele e pe cer, el ne luminează vieţile cu razele lui, e sus acolo, pe bolta cerească. Se scaldă printre nori, se cufundă în albastrul cerului.

Iar noi spunem, adio toamnă…

Read Full Post »

Sunt confuză. Sunt în ceaţă. Sentimentele mele sunt închise într-o cameră şi nu am cheia ca să o deschid, şi să îmi revin la poziţia iniţială. Şi vreau şi insist, dar fără niciun rezultat. Îmi sunt luate puterile. Iar corpul se sprijină pe umbra sa.

Poate e de vină timpul de afară, care mă influenţează.

Read Full Post »

De ceva timp, nu imi iese din cap o idee, să-i dedic un post căteluşei mele. Probabil o să rîdeţi de mine, dar eu am simţit nevoia aceasta de a o face-o. Deci începem.

Am avut o căţeluşcă pe nume Aricica (nume pus de buneii mei). Ea era aşa de pufoasă, capricioasă, alintată, zbînţuită, jucăuşă.  Mîncaoa mama ei de fată. Dar aşa s-a întîmplat, că vara aceasta a murit. Doamne cînd am aflat nu puteam să mă opresc din plîns, parcă nu îmi venea a crede. Credeam că e vre-o minciună de ai mei ca să mă sperie dar nu a fost aşa. Mă gîndeam, că cine de acum încolo mă v-a întîmpina la poartă, cine mă v-a privi?

Peste cîteva zile am plecat la ţară, ograda era aşa de pustie, domina atîta linişte, înebuneam. Numai este cum a fost. Totuşi simţeam lipsa ei. A plecat fără să ne luăm rămas bun.

Cînd ieşeam afară toată atenţia se îndrepta spre ea, şi acum brusc nu ieste. Şi cînd aveam ceva, tot timpul împărţeam cu ea. Acei mici şi dulci ochişori te vrăjeau dintr-o singură privire. Ah Aricel cît îmi este dor de tine. Ea este şi va ramine mereu în sufletul meu, în mintea mea, în gindurile mele. Atîtea amintiri cu ea, cîteodata îmi imaginez că trăieşte, că ne jucăm. Dar mă trezesc la realitatea noastră. Unde mă duceam venea şi ea din urma mea. Eram tot timpul împreună, de nedespărţit.

Nu contează e om sau animal oricum îi ducem lipsa. Atît e de greu cînd pierzi pe cineva. Parcă numai ai aceea poftă de viaţă.

Parcă vrei să stingi flacăra ce arde.

P.S: A plecat printre îngeri, a plecat în alltă lume, poate mai bună decît a noastră. I s-a oprit inima ce bătea zi de zi. Dar iată că s-a oprit, a încetat să mai trăiască. 😦 )

Read Full Post »

 Sunt îmbracată în rochie de seară, ea îmi accentuează formele de femeie. Şi pielea îmi e atît de catifelată precum caşmirul. Îmi astup chipul după un evantai. Nu vreau să mă vezi. Vreau să mă descoperi.Şi nici nu îmi pasă ce se va întîmpla oricum eu sunt şi eu voi ramîine.

Mă simţeam ca o doamnă de înaltă societate. Cu fruntea sus, serioasă şi cu gînduri academice.

Ahh roşu, mă înebuneşte, mă scoate din fiinţa omenească. Văd atîta dragoste, atîta pasiune, văd atîtea trupuri de femeii şi bărbaţi cum se iubesc în taină, cum se ascund la orice colţ. Şi totuşi nu le pasă cine îi vor vedea, un singur cuvînt: trăieşte clipa că mîine poate fi tîrziu. Ieri nu o să fie ieri. A trecut. A dispărut făra urmă. A lăsat doar amintire şi un dor nebun.

Şi eu mă înec în aşteptări…

DJ Antoine – This Time 

Read Full Post »

pur şi simplu ador să fiu liberă, să mă distrez, să fiu  tînără şi nebună 😀

Read Full Post »

De ce?

De ce atunci cînd vrei să faci un bine, ajungi rău? Eu nu spun la general despre toate persoanele, dar despre ”unii”.Vrei să faci un bine ajungi rău. Totuşi de ce? Cînd vrei să ajuţi o persoană, să îl susţii, îi dai un sfat, o vorbă bună, şi tu pină la urmă ajungi să fii vinovat. Şi încă îţi o spune direct, făra ascunzişuri. Da, vrei să ajuţi, dar uneori stai cu frica, dacă ajunge aşa, ori aşa, aici sunt pesimistă, mă gîndesc totuşi ce ar putea să fie, analizez situaţia. Dupa ce am pus mîna în foc, el incă e nemulţumit. Niciodată nu am să înţeleg aşa persoane.

Te simţi ciudat. In mintea mea e o aşa dezordine încit nu ştii cum să restabileşti totul la loc. Şi nici macar un ”Mulţumesc” să îţi spună. Mă mir, dar sunt aşa persoane. Şi nu se vor schimba dacă ei însaşi nu doresc acest lucru. Astfel de oamenii, pur şi simplu nu apreciază un lucru venit din inimă.

Eu să fiu acela, nu maş simţi bine în propria piele, în propriul corp. Mi-ar fi rusine. Păi nici aşa nu se face. Ne pierdem încetul cu încetul. Omenirea nu mai ştie ce vrea şi de la cine. E nesigură. Dar trebuie să fim puternici în astfel de cazuri.

Read Full Post »

Şi mă ascund ca să nu mă găseşti. Imi astup ochii ca să nu mă vezi. Buzele demult şi-au pierdut aroma, culoarea, sunt şterse de indiferenţa ta. Şi faţa e palidă de scîrba care o poartă, o duce în ea. Si părul e lăsat pe spate, e drept. Şi din ochii ei nu încetează să răsară lacrimile, ce se revarsă picatură cu picatură, se scurg mai departe. Pentru că lacrimile vin si pleacă, dar nu ştim unde se îngramadesc toate, unde se pastrează, unde le este locul?

Sunt atît de sensibilă, încit mai putea rupe de la prima încercare. Şi nu ştiu, de unde am dobîndit această trăsatură? Dar sunt aşa şi nu mă poti să mă schimbi sau să mă înlocuieşti cu altcineva.

Şi chiar de multe ori mă pun la îndoială, oare sensibilitatea e o trăsatură sau un defect? Şi de fapt nu ştiu răspunsul la acestă mică intrebare, mă rătăcesc în propria mea viaţă, în propriul meu trup. Şi nu mai stiu ce zice mintea mea, ce gînduri poartă. Unde mă duc, care îmi este soarta, unde îmi e drumul vieţii, al destinului.

Read Full Post »

Older Posts »