Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for the ‘Feelings’ Category

Dacă nu știi unde vrei să ajungi, probabil vei ajunge altundeva.                                    (Laurence J. Peter)

Această afirmație este filozofică și chiar vreau să meditez asupra ei.

Sunt chiar de acord cu această afirmație. Chiar dacă nu ajungi acolo unde ți-ai propus, ajungi în alt loc poate mai bun decît celălalt. Ajungi acolo unde îți găsești liniștea, fericirea pe care încă nu ai avut norocul să o găsești. Fiecare om își are locușorul lui. Dar pînă să-ți găsești locul trebuie să parcurgi mult, să treci prin multe și prin toate.

 Să mă gîndesc dintr-un alt punct de vedere, uneori nici eu nu știu unde vreau să ajung. Mereu mă pun în niște situații dificile, cîteodată e greu să fac o alegere care e foarte importantă pentru mine. Încerc să găsesc avantajele și dezavantajele fiecareia dintre ce fac alegerea. Dar pe de altă parte trebuie să mă decid, să mă afirm pentrucă de mine depinde alegerea, nimeni nu o să facă în locul meu.

Noi tinerii care suntem generația nouă doar în mîinile noastre stă schimbarea spre bine.

În viață pe lîngă aceasta, trebuie să avem și niște obiective pe care trebuie să te bazezi pe ele. Aceste obiective trebuie să-ți fie ca un ghid spre un drum nou, spre calea vieții.

De ce facem aceste lucruri? Cu ce scop? Ce ne-a determinat? și multe multe întrebări unde cam mereu apare ”de ce?”. Întrebari care la un moment dat fiecare și le pune și odată ce și-le pune trebuie să și aibă și un răspuns care să te convingă , că chiar că merită, că tot ce ai făcut nu este în zadar ci din potrivă e rodul munciii tale.

 Mîine e o nouă zi și trebuie să sper, cu cît sper ajung să ating cerul, să gust mirosul aerului ce îmi intră în plămîii, să simt căldura verii, soarele arzător și simt cum lacrimile se preling pe față lăsîndu-mi urme dar vreau ca aceste lacrimi să se transforme în lacrimi de bucurie.

Anunțuri

Read Full Post »

Şi numai ştiu cît am sa mai rezist dar cred că îmi pierd răbdarea pe zi ce trece. Şi totuşi mai sper la o schimbare care probabil nu va veni niciodată. Am speranţe dar se sinucid una după alta. Pînă cînd timpul mă va forţa să mă opresc şi să nu mai sper. Cîteodată am senzaţia că visez dar nu, sunt în realitate. Aştept dar în zadar şi aşteptarea aceasta mă curmă şi îmi distruge viaţa.                                                                                                         Cînd odată şi odată am să fiu liniştită şi nu o să-mi mai fac griji, cînd oare o să fiu eliberată de greutăţi şi o să-mi vindec rănile adînci. Cînd oare o să spun că mii bine. Dar viaţa i-a o întorsătură şi nu o mai poţi controla, nu o mai poţi dirija după propriile tale reguli.     Fiecare zi e o nouă şansă de supravieţuire. Iar eu mă cufund în apele reci ale mării.        E greu să vezi cum totul în faţa ta se năruie. Şi ştii ce mă doare mai tare? este că nu pot să fac nimic, mă simt neputincioasă. Nu pot să opresc ceea ce s-a început. Cînd vezi că totul e al tău şi brusc nu este al tău, dispare. Atunci cînd promiţi trebuie să împlineşti şi nu să dai uitări ori să te faci că nu auzi. M-i se rup visele, m-i se rupe viitorul lăsîndu-mă singură şi disperată într-o lume creată de mine. Atîtea promisiuni, atîtea vorbe goale că îmi vine să îmi iau lumea în cap şi să plec departe. Cuvintele sunt pătate, vorbele sunt reci şi gîndurile sunt îngheţate.

Read Full Post »

Eternul feminin

Femeia e ca acea carte care vrei cu nerăbdare să o deschizi şi să-i cunoşti povestea. O fire romantică, enigmatică, emotivă şi multe alte calităţi pe care le posedă. Femeia e o cointinuitate a vieţii pe pământ, naşte suflete, fiinţe. E ca acel soare ce răsare în fiecare zi, e ca acea floare ce înfloreşte deschizîndu-şi petalele, e ca acel vînt de vară ce adie uşor, e ca acel aer curat de primăvară. Fineţea şi sensibilitatea ei au cucerit multe inimi, a cucerit lumea. A dăruit frumosul şi i sa oferit iubire. Numai atingînd-o îi vei simţi fiorii ce îi străbate fiecare părticică din corpul ei. Acei ochi scăldaţi în gingăşie, pleoapele asemeni petalelor, mîinele moi şi pielea caldă. Posedă o inuiţie de invidiat. Ea pune suflet în tot ceea ce face, în tot ceea ce atinge. Crează, descoperă, îmbogăţeşte. E focul ce arde. Femeia va fi mereu pentru tine, în lacrimile tale, în dorul tău, în visurile tale. Ea nu are nevoie de nimic, doar să fie iubită şi purtată în palme. Înţeleasă şi ocrotită. Aduce lumină în suflet. Chipul ei, trupul au fost create pentru a fascina, pentru a da o notă vieţii. Femeia e o sursă de inspiraţie. Cele  mai frumoase gînduri au venit din ea. Doar imaginea ei înebuneşte mii şi mii de ochi. Cea mai minunată femeie din lume este cea care te iubeşte cu adevarat şi pe care-o  iubeşti cu adevărat. – Mircea Cărtărescu
Iubiţi femeia. Iubiţi-o.       

Read Full Post »

Oamenii nu sunt la fel, ei sunt diferiţi. De ce e atât de greu câteodată să înţelegi un om? Să intri măcar odată în pielea lui, să-i simţi rănile adînci, lacrimile, neajunsurile. Cine nu a trecut prin situaţie, nu înţelege. Cine doreşte, înţelege, dar cei care nu înţeleg nici măcar nu încearcă. Dar uneori indiferenţa îl duce pe om pe un drum greşit. Din cauza aceasta mulţi oameni se izolează, se retrag, se închid în sine, sunt singuri cu lumea lor. Alţii nici nu le pasă, sunt atît de egoişti şi făţarnici. Atunci cînd ai nevoie de un sfat, de o îmbrăţişare caldă, dar nimeni nu e lîngă tine ca să ţi le ofere. Nimeni nu are nevoie de tine, de problemele tale, acum fiecare pentru dânsul. Cînd ceri mult nu ţi se oferă, cînd ceri puţin nici atîta. În asfel de situaţie nu ştii ce să faci, pe cine să întrebi, pe ce cale să porneşti. Eşti singur împreună cu gîndurile tale. Singur în faţa destinului. Cea fost scris aia păţeşti. Oricît te-ai lupta, nu poţi să-ţi schimbi soarta. Şi cînd mă gîndesc că cîţi oameni sau sinucis din cauza singurătăţii. Poate nu au fost înţeleşi de ceilalţi? Dar fiecare dintre noi are nevoie de atenţie, căldură sufletească, iubire, afecţiune. Cineva să ne aline durerea, să ne zîmbească în fiecare zi ca să ne deschidă uşa spre un nou început. Omul e ca acea floare firavă şi plăpîndă, dar în prejurul lui se află numai spini ghimpoşi.

Read Full Post »

Prin cameră era răspândit mirosul portocalelor. 

Era în aer. Era precum un parfum ce mă trezea în fiecare dimineaţă. 

Era acea aromă feminină, plină de amintiri, durere şi slăbiciune. 

Mă făcea să plutesc deasupra tavanului.

Citeai pe faţa mea, că eram într-o stare de euforie. 

Read Full Post »

bătăile inimii

 Şi mă avînt în prăpastie, sunt pe un vîrf de stăncă. Mă prefac că cad şi îmi rămîn doar rămăşiţele.

Gîndurile îmi propulsează mintea, mă inundă, mă sufocă şi numai am aer. Trece prin vene, circulă prin tot corpul, răspîndind cicatrici. Tot ce ating, rămîine împregnat, tot ce vorbesc, rămîine amprentă.

Şi cînd merg, îmi rămîn paşii, ca să mă urmăreşti, să mă prinzi furîndu-mi o sărutare. Să îţi rup acea privire, care o vreau numai pentru mine. Să te sărut şi să îţi rup cămaşa de pe tine.

Inima e slabă şi piere, se stinge. Respir adînc, plămîinii mi se usucă, se dezlipesc unul de altul.

Sunt poate în imaginaţia ta, dar în realitate eşti cu alta.

Te sărut pe gît, lăsîndu-ţi urme de ruj roşu.

Read Full Post »

Sunt ca acea pasăre care se rătăceşte prin aer, taie cu aripile, vîntul. E plină de ambiţie şi curaj. Dar brusc cade jos, odată cu ea cad visele, speranţele şi trăirile.

Şi iarăşi o iau de la început. Mie frică să o iau iarăşi de la capăt. Mie frică iarăşi să mă pierd într-un loc necunoscut de nimeni. Şi nu voi avea cale de întoarcere.

Îmi este frică să risc, mie frică de consecinţele care mă aşteaptă după un colţ. Ştiu, că trebuie să fiu puternică, dar sunt atît de sensibilă, că nu aş putea lupta nici chiar cu mine.

Mă închid încetul cu încetul în mine, şi nu ies.

Mă feresc de tot ce se întîmplă. Mă izolez.

Nici numai ştiu ce vreau, nu simt nimic. Nu pot să îmi explic starea mea la moment.

Nu îmi găsesc locul.

Read Full Post »

Older Posts »