Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for the ‘Feelings’ Category

Dacă nu știi unde vrei să ajungi, probabil vei ajunge altundeva.                                    (Laurence J. Peter)

Această afirmație este filozofică și chiar vreau să meditez asupra ei.

Sunt chiar de acord cu această afirmație. Chiar dacă nu ajungi acolo unde ți-ai propus, ajungi în alt loc poate mai bun decît celălalt. Ajungi acolo unde îți găsești liniștea, fericirea pe care încă nu ai avut norocul să o găsești. Fiecare om își are locușorul lui. Dar pînă să-ți găsești locul trebuie să parcurgi mult, să treci prin multe și prin toate.

 Să mă gîndesc dintr-un alt punct de vedere, uneori nici eu nu știu unde vreau să ajung. Mereu mă pun în niște situații dificile, cîteodată e greu să fac o alegere care e foarte importantă pentru mine. Încerc să găsesc avantajele și dezavantajele fiecareia dintre ce fac alegerea. Dar pe de altă parte trebuie să mă decid, să mă afirm pentrucă de mine depinde alegerea, nimeni nu o să facă în locul meu.

Noi tinerii care suntem generația nouă doar în mîinile noastre stă schimbarea spre bine.

În viață pe lîngă aceasta, trebuie să avem și niște obiective pe care trebuie să te bazezi pe ele. Aceste obiective trebuie să-ți fie ca un ghid spre un drum nou, spre calea vieții.

De ce facem aceste lucruri? Cu ce scop? Ce ne-a determinat? și multe multe întrebări unde cam mereu apare ”de ce?”. Întrebari care la un moment dat fiecare și le pune și odată ce și-le pune trebuie să și aibă și un răspuns care să te convingă , că chiar că merită, că tot ce ai făcut nu este în zadar ci din potrivă e rodul munciii tale.

 Mîine e o nouă zi și trebuie să sper, cu cît sper ajung să ating cerul, să gust mirosul aerului ce îmi intră în plămîii, să simt căldura verii, soarele arzător și simt cum lacrimile se preling pe față lăsîndu-mi urme dar vreau ca aceste lacrimi să se transforme în lacrimi de bucurie.

Read Full Post »

Şi numai ştiu cît am sa mai rezist dar cred că îmi pierd răbdarea pe zi ce trece. Şi totuşi mai sper la o schimbare care probabil nu va veni niciodată. Am speranţe dar se sinucid una după alta. Pînă cînd timpul mă va forţa să mă opresc şi să nu mai sper. Cîteodată am senzaţia că visez dar nu, sunt în realitate. Aştept dar în zadar şi aşteptarea aceasta mă curmă şi îmi distruge viaţa.                                                                                                         Cînd odată şi odată am să fiu liniştită şi nu o să-mi mai fac griji, cînd oare o să fiu eliberată de greutăţi şi o să-mi vindec rănile adînci. Cînd oare o să spun că mii bine. Dar viaţa i-a o întorsătură şi nu o mai poţi controla, nu o mai poţi dirija după propriile tale reguli.     Fiecare zi e o nouă şansă de supravieţuire. Iar eu mă cufund în apele reci ale mării.        E greu să vezi cum totul în faţa ta se năruie. Şi ştii ce mă doare mai tare? este că nu pot să fac nimic, mă simt neputincioasă. Nu pot să opresc ceea ce s-a început. Cînd vezi că totul e al tău şi brusc nu este al tău, dispare. Atunci cînd promiţi trebuie să împlineşti şi nu să dai uitări ori să te faci că nu auzi. M-i se rup visele, m-i se rupe viitorul lăsîndu-mă singură şi disperată într-o lume creată de mine. Atîtea promisiuni, atîtea vorbe goale că îmi vine să îmi iau lumea în cap şi să plec departe. Cuvintele sunt pătate, vorbele sunt reci şi gîndurile sunt îngheţate.

Read Full Post »

Eternul feminin

Femeia e ca acea carte care vrei cu nerăbdare să o deschizi şi să-i cunoşti povestea. O fire romantică, enigmatică, emotivă şi multe alte calităţi pe care le posedă. Femeia e o cointinuitate a vieţii pe pământ, naşte suflete, fiinţe. E ca acel soare ce răsare în fiecare zi, e ca acea floare ce înfloreşte deschizîndu-şi petalele, e ca acel vînt de vară ce adie uşor, e ca acel aer curat de primăvară. Fineţea şi sensibilitatea ei au cucerit multe inimi, a cucerit lumea. A dăruit frumosul şi i sa oferit iubire. Numai atingînd-o îi vei simţi fiorii ce îi străbate fiecare părticică din corpul ei. Acei ochi scăldaţi în gingăşie, pleoapele asemeni petalelor, mîinele moi şi pielea caldă. Posedă o inuiţie de invidiat. Ea pune suflet în tot ceea ce face, în tot ceea ce atinge. Crează, descoperă, îmbogăţeşte. E focul ce arde. Femeia va fi mereu pentru tine, în lacrimile tale, în dorul tău, în visurile tale. Ea nu are nevoie de nimic, doar să fie iubită şi purtată în palme. Înţeleasă şi ocrotită. Aduce lumină în suflet. Chipul ei, trupul au fost create pentru a fascina, pentru a da o notă vieţii. Femeia e o sursă de inspiraţie. Cele  mai frumoase gînduri au venit din ea. Doar imaginea ei înebuneşte mii şi mii de ochi. Cea mai minunată femeie din lume este cea care te iubeşte cu adevarat şi pe care-o  iubeşti cu adevărat. – Mircea Cărtărescu
Iubiţi femeia. Iubiţi-o.       

Read Full Post »

Oamenii nu sunt la fel, ei sunt diferiţi. De ce e atât de greu câteodată să înţelegi un om? Să intri măcar odată în pielea lui, să-i simţi rănile adînci, lacrimile, neajunsurile. Cine nu a trecut prin situaţie, nu înţelege. Cine doreşte, înţelege, dar cei care nu înţeleg nici măcar nu încearcă. Dar uneori indiferenţa îl duce pe om pe un drum greşit. Din cauza aceasta mulţi oameni se izolează, se retrag, se închid în sine, sunt singuri cu lumea lor. Alţii nici nu le pasă, sunt atît de egoişti şi făţarnici. Atunci cînd ai nevoie de un sfat, de o îmbrăţişare caldă, dar nimeni nu e lîngă tine ca să ţi le ofere. Nimeni nu are nevoie de tine, de problemele tale, acum fiecare pentru dânsul. Cînd ceri mult nu ţi se oferă, cînd ceri puţin nici atîta. În asfel de situaţie nu ştii ce să faci, pe cine să întrebi, pe ce cale să porneşti. Eşti singur împreună cu gîndurile tale. Singur în faţa destinului. Cea fost scris aia păţeşti. Oricît te-ai lupta, nu poţi să-ţi schimbi soarta. Şi cînd mă gîndesc că cîţi oameni sau sinucis din cauza singurătăţii. Poate nu au fost înţeleşi de ceilalţi? Dar fiecare dintre noi are nevoie de atenţie, căldură sufletească, iubire, afecţiune. Cineva să ne aline durerea, să ne zîmbească în fiecare zi ca să ne deschidă uşa spre un nou început. Omul e ca acea floare firavă şi plăpîndă, dar în prejurul lui se află numai spini ghimpoşi.

Read Full Post »

Prin cameră era răspândit mirosul portocalelor. 

Era în aer. Era precum un parfum ce mă trezea în fiecare dimineaţă. 

Era acea aromă feminină, plină de amintiri, durere şi slăbiciune. 

Mă făcea să plutesc deasupra tavanului.

Citeai pe faţa mea, că eram într-o stare de euforie. 

Read Full Post »

bătăile inimii

 Şi mă avînt în prăpastie, sunt pe un vîrf de stăncă. Mă prefac că cad şi îmi rămîn doar rămăşiţele.

Gîndurile îmi propulsează mintea, mă inundă, mă sufocă şi numai am aer. Trece prin vene, circulă prin tot corpul, răspîndind cicatrici. Tot ce ating, rămîine împregnat, tot ce vorbesc, rămîine amprentă.

Şi cînd merg, îmi rămîn paşii, ca să mă urmăreşti, să mă prinzi furîndu-mi o sărutare. Să îţi rup acea privire, care o vreau numai pentru mine. Să te sărut şi să îţi rup cămaşa de pe tine.

Inima e slabă şi piere, se stinge. Respir adînc, plămîinii mi se usucă, se dezlipesc unul de altul.

Sunt poate în imaginaţia ta, dar în realitate eşti cu alta.

Te sărut pe gît, lăsîndu-ţi urme de ruj roşu.

Read Full Post »

Sunt ca acea pasăre care se rătăceşte prin aer, taie cu aripile, vîntul. E plină de ambiţie şi curaj. Dar brusc cade jos, odată cu ea cad visele, speranţele şi trăirile.

Şi iarăşi o iau de la început. Mie frică să o iau iarăşi de la capăt. Mie frică iarăşi să mă pierd într-un loc necunoscut de nimeni. Şi nu voi avea cale de întoarcere.

Îmi este frică să risc, mie frică de consecinţele care mă aşteaptă după un colţ. Ştiu, că trebuie să fiu puternică, dar sunt atît de sensibilă, că nu aş putea lupta nici chiar cu mine.

Mă închid încetul cu încetul în mine, şi nu ies.

Mă feresc de tot ce se întîmplă. Mă izolez.

Nici numai ştiu ce vreau, nu simt nimic. Nu pot să îmi explic starea mea la moment.

Nu îmi găsesc locul.

Read Full Post »

De ceva timp, nu imi iese din cap o idee, să-i dedic un post căteluşei mele. Probabil o să rîdeţi de mine, dar eu am simţit nevoia aceasta de a o face-o. Deci începem.

Am avut o căţeluşcă pe nume Aricica (nume pus de buneii mei). Ea era aşa de pufoasă, capricioasă, alintată, zbînţuită, jucăuşă.  Mîncaoa mama ei de fată. Dar aşa s-a întîmplat, că vara aceasta a murit. Doamne cînd am aflat nu puteam să mă opresc din plîns, parcă nu îmi venea a crede. Credeam că e vre-o minciună de ai mei ca să mă sperie dar nu a fost aşa. Mă gîndeam, că cine de acum încolo mă v-a întîmpina la poartă, cine mă v-a privi?

Peste cîteva zile am plecat la ţară, ograda era aşa de pustie, domina atîta linişte, înebuneam. Numai este cum a fost. Totuşi simţeam lipsa ei. A plecat fără să ne luăm rămas bun.

Cînd ieşeam afară toată atenţia se îndrepta spre ea, şi acum brusc nu ieste. Şi cînd aveam ceva, tot timpul împărţeam cu ea. Acei mici şi dulci ochişori te vrăjeau dintr-o singură privire. Ah Aricel cît îmi este dor de tine. Ea este şi va ramine mereu în sufletul meu, în mintea mea, în gindurile mele. Atîtea amintiri cu ea, cîteodata îmi imaginez că trăieşte, că ne jucăm. Dar mă trezesc la realitatea noastră. Unde mă duceam venea şi ea din urma mea. Eram tot timpul împreună, de nedespărţit.

Nu contează e om sau animal oricum îi ducem lipsa. Atît e de greu cînd pierzi pe cineva. Parcă numai ai aceea poftă de viaţă.

Parcă vrei să stingi flacăra ce arde.

P.S: A plecat printre îngeri, a plecat în alltă lume, poate mai bună decît a noastră. I s-a oprit inima ce bătea zi de zi. Dar iată că s-a oprit, a încetat să mai trăiască. 😦 )

Read Full Post »

In The Rain.

Ahh ploaia.Ceva frumos,ceva de nedescris.Astăzi plouă.Să vezi cum atîtea picături cad pe pămînt, umezind orice colţişor ascuns.Ea răzbate,te prinde în vraja ei.Tu eşti ca o pradă pentru ea,ce te stropeşte de fiecare data cînd apare.Si nu scoate umbrela.E mai bine fără ea.Simte-o pe piele,cum se prelinge, cum curge pe tine,cum te schimbă.Ahh puterea ei e imensă.E dătătoare de viaţă.Fara ea ar fi pustiile cîmpiile,lanurile,livezile,tot ce cuprinzi cu ochii.Iam simţi lipsa, ne-am deprins deja cu ea.Fără ea nu ar ieşi iarba,nici florile, nimic absolut nimic.Nimic nu ar prinde viaţă,nici culoare,nici zîmbet,nici grandoaree.Ar fi un haos total.Ar domina numai culorile închise, ce ne vor umbri sufletele.Iar speranţa s-ar stinge,şi noi ne-om veştezi ca frunzele şi ne-om ofili ca florile.Iubiţi ploaia!Iubiţi,primiţi,dăruiţi.Ahh` dupa ploaie se simte un aşa aer curat şi proaspat.Il ador 3>Să admirăm bogăţia ei, puterea de daruire.Cum brusc apare şi dispare dintr=o data.Mirosul ei e îmbibat în aer, e salvat de vînt, e în scoarţa copacilor. Copacii se clatină usor, liber.Peste ei se revarsă mii şi mii de picaturi ce îi uda, le dă o şansa de supravieţuire.Ploaia iubeşte oamenii, acele fiinţe mici, dar cu o inima atît de mare.

ItaloBrothers – Cryin’ In The Rain 3>

Read Full Post »

Sometimes

    Sometimes, you feel everything and nothing at once. Sometimes, you find yourself smiling, while missing someone at the same time. You can absolutely love someone, all the while be trying to hate them. Life comes without guarantees, except that smiling will brighten your face, laughing will enhance you eyes, and falling in love will change your life.

    Read Full Post »

Older Posts »