Cît de mult mii dor de mîngîierile tale, de sărutarile acelea dulci ce îmi lăsai buzele dependente de tine. Acea aromă bărbătească care era împregnată în mine. Acei ochi care îmi privesc orice mișcare, orice gest.
Tu mă faci să ating infinutul, tu mă faci să prind aripi, tu ești soarele pe timp de ploaie.
Alături de tine mă simt specială, deosebită, îmi inspiri atîta gingășie și sensibilitate încît sunt norocoasă că te am.
Trăim ziua de astăzi și nu ne gîndim la ziua de mîine. Oare de ce? Atîtea momente, atîtea lacrimi plînse, atîta suferință suportată de sufletele noastre. Și stai cîteodată și meditezi și îți pui întrebarea, oare mai am răbdare?
În interiorul tău poate totul se prăbușește, iar la exterior nu te mai recunoști. Oare suferință e atît de capabilă să îți schimbe înfățișarea? Da este, are o putere de neimaginat, încît ești un străin prin lumea hoinară.
Amintiri scrise pe filă albă, amintiri care cu timpul intră în mintea oamenilor ca niște trăiri interioare, ca niște emoții simțite odată, amintiri ce stau atîtrnate în subconștientul nostru și de fiecare dată cînd le rostesc m-i se umple inima de bucurie iar trupul radiază de fericire.
Kupidonciq 